Treceți la conținutul principal

pentru noi sau pentru ceilalti?

Ne imbracam frumos si ne aranjam pentru noi sau pentru ceilalti?
Iubim si ne declaram iubirea pentru noi sau pentru ceilalti?
Citim si invatam pentru noi sau pentru ceilalti?

Adesea ni se intampla sa intalnim persoane care, in mod constient sau nu, joaca teatru. Incearca sa ne minta pe noi (uneori si pe ei) ca ceea ce spun, ceea ce simt , ceea ce gandesc e veridic. Defapt, de multe ori, adevarul spus este ori o denaturare a celui existent, ori o exagerare a acestuia. Credem ca asa parem mai interesanti si ca lumea va avea o impresie mai buna despre noi.
Insa, nu tot timpul este asa. Ipocrizia, o data identificata, e o povara greu de dus pe umerii nostri. Din momentul in care esti asociat cu titlul de "mincinos" sau "laudaros" cu greu mai poti scapa de aceasta eticheta.
Am cunoscut oameni care erau placuti, interesanti, faini cand vorbeam cu ei in particular. Doar ca nevoia de a se face remarcati, de a iesi din umbra cuiva sau, din contra, faptul ca aveau pe cineva care sa le tina spatele, ii facea sa epateze, sa se dea in spectacol, sa exagereze, sa faca pe copilul alintat caruia i se permite orice. Iar asta le atragea mai multi dusmani decat prieteni...
Suntem ceea ce suntem prin lucrurile pe care le facem, prin lucrurile pe care le spunem sau le gandim si mai putin prin ceea ce vor altii sa parem, sa fim sau sa spunem.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

sunt un copil fericit

Pentru ca parintii mei au avut intotdeauna grija sa nu imi lipseasca nimic si pentru ca nici o data nu m-au facut sa ma simt vinovata pentru acest lucru.
Pentru ca fac ceea ce imi place si chiar daca rezultatele uneori apar mai greu, ma pot bucura de satisfactiile marunte pe care viata mi le ofera.
Pentru ca sunt inconjurata de multi oameni care, buni sau rai, ma ajuta sa invat ceva de la fiecare din el.
Pentru ca si atunci cand seara sunt obosita dupa lucru la proiecte, sedinte sau invatat ma pot bucura de familia mea care se ingrijoreaza pentru mine.
Pentru ca sunt lucruri care imi lipsesc si care ma ambitioneaza in permanenta sa imi doresc si sa lupt mai mult.
Pentru ca de fiecare data cand credeam ca sunt la fundul prapastiei, Cineva acolo sus imi intindea o mana de ajutor si ma facea sa zambesc.
Pentru ca am invatat ca unii oameni merita o a doua sansa, dar ca trebuie sa ma gandesc de doua ori cand e momentul sa le-o acord.
Pentru ca ii pot ajuta pe cei din jurul meu si pentru c…

consecinte si reponsablitati

De mici suntem invatati sa ne asumam anumite responsabilitati si sa suferim consecinte pe urma faptelor noastre.
Fie ca suntem invatati sa ingrijim o floare sau sa incuiem usa cand plecam de acasa, fie ca ni se spune "du-te si invata!" sau "du-te si fa treaba!", ne dam seama ca toate faptele noastre au un scop.
Cat suntem mici nerespectarea responsabilitatilor noastre nu poate avea consecinte foarte drastice si de cele mai multe ori ele sunt preluate de maturii din jurul nostru. Trecand de pragul psihologic al majoratului, incepi sa iti dai seama ca lumea se asteapta de la ceva mai mult din parte ta si iti vine din ce in ce mai greu sa lasi treaba ta in seama altcuiva...pt ca si acel "altcuiva" va avea treaba lui pe care trebuie sa o faca.
Traim in societate si asta ne obliga sa ne asumam responsabilitati si sa suferim consecinte. E deranjant, incorect si, pe alocuri, lipsit de bun simt ca o consecinta a faptelor tale sa se reverse asupra celor din jur.

student la Psihologie

In urma cu ceva timp am citit pe facebook-ul unei colege de la Cluj un post asemanator. Unele din lucrurile pe care le-a scris ea m-au amuzat, cu unele m-am identificat si, gandidu-ma la ele, asa a luat nastere lista de mai jos.


Esti student la Psihologie la Cuza daca:
ti-a fost frica la Psihodiagnostic sau Experimentalaai ramas macar o data in urma cand se prezentau tabelele cu rezultate la Statisticate-ai intalnit macar o data cu unii colegii pt a lucra la proiecte la fumoar sau la bibliotecaai inceput sa construiesti instrumente psihologice in E-team erai curios ce inseamna hipnoza, dar in anul 3 te-ai lamurit ca nu e mare lucru ai auzit tot felul de lucruri despre Psihopatologieai zis macar o data “sa nu ma pazeaza ... la examen”te-ai ingrozit cat de multe articole ai de citit pentru socialati s-a blocat macar o data calculatorul la seminarul de SPSSti-ai intrebat macar o data “la ce ma vor ajuta toate aceste prezentari?!”te-ai amuzat de profesorii carora nu li se deschidea videopro…