Treceți la conținutul principal

despre rautate


Azi, fiind zi de sarbatoare, m-am gandit sa scriu ceva despre… rautate (spun imediat si de la ce mi-a venit ideea aceasta).

Cred ca fiecare varsta are rautatile ei. Cand suntem mici, suntem rautaciosi cu ceilalti copii pt ca nu vrem sa impartim cu ei jucariile sau dulciurile pe care le avem. Intrati la scoala si, cumva odata cu adolescenta, incep rautatile in ceea ce priveste includerea in grupul de prieteni, invidia in ceea ce priveste reusita scolara si chiar relatia de cuplu. Ne maturizam (mai mult sau mai putin, mai devreme sau mai tarziu) si incepe invidia (mana in mana cu rautatea) pt locul de munca sau functia pe care o detinem, pt familie sau pt copii.

Si vine varsta a treia... aici unde vroiam eu sa ajung. Am vazut ieri, in autobuz, un cuplu care se apropiau de varsta a treia si care statea pe acele scaune mai joase care sunt pt pensionari, femei gravide sau bolnavi (eu m-am asezat pe scaunele inalte din fata lor). In conditiile in care autobuzul nu era chiar foarte plin, cei doi puteau sta si acolo. Doar ca, la un moment dat, a urcat in autobuz o doamna care era abia operata si care nu se putea aseza pe celelalte scaune care erau mai inaile (ci doar pe acestea joase ar fi putut sta). Dar cum erau toate ocupate a preferat sa stea in picioare.
Pe noi, cei tineri, ne-au invatat parintii ca atunci cand vedem o persoana bolnava sa ii dam scaunul, asa-i? Dar pe cei mai in varsta nu i-a invatat nimeni asta?
Desi doamna care statea pe scaun a vazut-o pe femeia abia operata (fara sa vreau am auzit cand a remarcat-o si i-a spus sotului “vezi ca este in spate o femeie operata”), dar nu s-a ridicat sa o intrebe daca nu vrea sa ia loc.
Si acum, vine eu si zic: la varsta a treia cred ca oamenii sunt multumiti cand vad in jurul lor oameni bolnavi si nu toti stiu sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu sunt in locul lor. Poate din rautate, unii stiu ca li se cuvine (oarecum) sa ocupe acele locuri in autobuz, dar cand vad un om mai bolnav decat ei nu sunt in stare sa le dea locul.

later edit: din aceeasi categorie a diferentei dintre generatii, trebuie sa povestesc cum azi, in tramvai, era in fata mea un pusti de vreo 6-7 ani care ii spune bunicului sau: "Pitic, pitic..." si o gagica mai micuta (3-4 ani) care, auzind radioul de la vatman ii face concurenta solistului de la Voltaj cantand "Da vina pe..." :))

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

sunt un copil fericit

Pentru ca parintii mei au avut intotdeauna grija sa nu imi lipseasca nimic si pentru ca nici o data nu m-au facut sa ma simt vinovata pentru acest lucru.
Pentru ca fac ceea ce imi place si chiar daca rezultatele uneori apar mai greu, ma pot bucura de satisfactiile marunte pe care viata mi le ofera.
Pentru ca sunt inconjurata de multi oameni care, buni sau rai, ma ajuta sa invat ceva de la fiecare din el.
Pentru ca si atunci cand seara sunt obosita dupa lucru la proiecte, sedinte sau invatat ma pot bucura de familia mea care se ingrijoreaza pentru mine.
Pentru ca sunt lucruri care imi lipsesc si care ma ambitioneaza in permanenta sa imi doresc si sa lupt mai mult.
Pentru ca de fiecare data cand credeam ca sunt la fundul prapastiei, Cineva acolo sus imi intindea o mana de ajutor si ma facea sa zambesc.
Pentru ca am invatat ca unii oameni merita o a doua sansa, dar ca trebuie sa ma gandesc de doua ori cand e momentul sa le-o acord.
Pentru ca ii pot ajuta pe cei din jurul meu si pentru c…

consecinte si reponsablitati

De mici suntem invatati sa ne asumam anumite responsabilitati si sa suferim consecinte pe urma faptelor noastre.
Fie ca suntem invatati sa ingrijim o floare sau sa incuiem usa cand plecam de acasa, fie ca ni se spune "du-te si invata!" sau "du-te si fa treaba!", ne dam seama ca toate faptele noastre au un scop.
Cat suntem mici nerespectarea responsabilitatilor noastre nu poate avea consecinte foarte drastice si de cele mai multe ori ele sunt preluate de maturii din jurul nostru. Trecand de pragul psihologic al majoratului, incepi sa iti dai seama ca lumea se asteapta de la ceva mai mult din parte ta si iti vine din ce in ce mai greu sa lasi treaba ta in seama altcuiva...pt ca si acel "altcuiva" va avea treaba lui pe care trebuie sa o faca.
Traim in societate si asta ne obliga sa ne asumam responsabilitati si sa suferim consecinte. E deranjant, incorect si, pe alocuri, lipsit de bun simt ca o consecinta a faptelor tale sa se reverse asupra celor din jur.

student la Psihologie

In urma cu ceva timp am citit pe facebook-ul unei colege de la Cluj un post asemanator. Unele din lucrurile pe care le-a scris ea m-au amuzat, cu unele m-am identificat si, gandidu-ma la ele, asa a luat nastere lista de mai jos.


Esti student la Psihologie la Cuza daca:
ti-a fost frica la Psihodiagnostic sau Experimentalaai ramas macar o data in urma cand se prezentau tabelele cu rezultate la Statisticate-ai intalnit macar o data cu unii colegii pt a lucra la proiecte la fumoar sau la bibliotecaai inceput sa construiesti instrumente psihologice in E-team erai curios ce inseamna hipnoza, dar in anul 3 te-ai lamurit ca nu e mare lucru ai auzit tot felul de lucruri despre Psihopatologieai zis macar o data “sa nu ma pazeaza ... la examen”te-ai ingrozit cat de multe articole ai de citit pentru socialati s-a blocat macar o data calculatorul la seminarul de SPSSti-ai intrebat macar o data “la ce ma vor ajuta toate aceste prezentari?!”te-ai amuzat de profesorii carora nu li se deschidea videopro…