poezie

Cautand ceva pe net, am dat peste aceasta poezie pe care am citit-o prima data in perioada liceului si tin minte ca mi-a placut la nebunie:

Era băiat frumos la chip şi blând,
El a venit acasă azi oftând;
Şi mamă-sa, văzându-l supărat,
L-a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat
Şi-a zis, privind cu drag în ochii lui:
Tu ai ceva pe suflet şi nu-mi spui!
Parcă te temi că-ţi mustru gândul tău,
De ce nu-mi spui? Nu vezi cât eşti de rău!
Şi ea plângea, cum plânge fiul mic,
Şi-a plâns şi el, şi n-a răspuns nimic.

Să-i spuie mamei! Da, când a plecat
De la iubita lui, el revoltat
Venea nebun şi dus d-un singur gând
S-ajungă lângă mă-sa mai curând,
Să-i spuie tot! Dar când a fost în prag,
A stat pierdut în loc o, laşul ce-i!
Azi îl ardea privirea cald-a ei,
Şi braţele-i, care-l strângeau cu dor,
Azi îl durea îmbrăţişarea lor,
Şi toată vorba mamei îl durea
Şi silnic el s-a smuls de lângă ea.
El a fugit de mă-sa. Abătut,
O-ntreagă zi pe lunci el s-a pierdut
Şi la iubita lui el se gândea,
Şi la cuvintele ce le-a zis ea:
Eu voi iubi pe unul dintre toţi;

Din pieptul mamei tale, dacă poţi
Să-mi dai tu inima al meu vei fi!
Voiesc un talisman! De voi iubi,
Să fiu iubită! Vreau să ştiu cum eşti,
Eu cer un sirigur semn, că mă iubeşti!
Şi el s-a îngrozit de-acest cuvânt!
Ea-şi bate joc de ce-avea el mai sfânt,
Şi, ca d-un demon, el s-a rupt de ea,
Dar o iubea nebun, el o iubea
Mai mult acum fără-nţeles
Vorbea cu sine, şi gemea mai des;
Şi se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi
Această fată-l poate birui.
Să-şi piardă mama-n chip atât de laş,
De doua ori să fie ucigaş!
Şi-a doua zi s-a dus şi-a întrebat
Pe draga lui, dar ea şi-acum i-a dat
Răspunsul vechi. şi el gemea plângând
Şi nu putea să fugă d-acest gând
Şi nouă nopţi cu gândul s-a zbătut
Şi-n urmă-a dus iubiteice-a cerut.

El n-a putut să plângă şi-ar fi plâns,
În mână tremurat ţinea, dar strâns
Odorul drag, o inimă şi-a cui?
Aceasta este răsplătirea lui!
Ea l-a iubit, ca ochii ei, şi blând
Plângea şi ea, când îl vedea plângând,
Şi şi-ar fi dat şi capul pentru el:
Şi-acum o răsplăteşte-aşa mişel!
El nu mai are mamă! El a pus
Iubirea unei fete mai presus
D-a mamei lui - ce mult a dat
Şi-n schimb el nu ştia ce-a cumpărat!
Fiori simţea cum îl îneacă reci;
Îi răsunau blestemele de veci
A mamei, numai şoapte fără glas,
El o simţea venind cu pas de pas
Pe urma lui, el o vedea plângând
Cu degetul spre dânsul arătând
Şi-atunci, d-atâtea gânduri abătut,
Împleticindu-se, el a căzut
În drum, ţinându-şi talismanul strâns
La piept. şi-un glas amestecat cu plâns
A răsărit atunci înduioşat
Şi plin d-o milă dulce l-a-ntrebat:
Tu te-ai lovit, iubitul meu? Să-mi spui!

Era inima moart-a mamei lui.

(George Cosbuc - Inima mamei)

sursa foto

Comentarii