luni, 27 iunie 2011

pentru ce folosim facebook-ul?


Zilnic imi dau seama ca facebook-ul devine un ‘must have’ al omului modern. Eu am cont de facebook, mama are cont de facebook, multi dintre prietenii mei au cont de facebook… si lista poate continua.

M-am intrebat la un moment dat: pentru ce folosim contul de facebook?
M-am gandit ca multi dintre baieti folosesc site-ul de socializare pentru a agata tipe (serios, nu vi s-a intamplat niciodata sa va simtiti agasate de un tip caruia abia i-ai dat accept, nu stii ce hram poarta dar care te tot intreaba de iesit la o cafea???). Noi, fetele, folosim adesea facebook-ul pentru a vedea care cu care s-a mai cuplat, cine s-a mai despartit de cine, cine pe unde a mai fost si ce a mai facut etc. Mie mi s-a intamplat ca facebook-ul sa imi readuca alaturi prieteni vechi de care nu mai auzisem de multa vreme pt ca pe facebook am dat call-ul pt ieseala.
Am observat ca sunt studii psihologice care vizeaza activitatea pe facebook a subiectilor. Rasfoind unele dintre ele, am inceput sa constietizez ca unii dintre noi folosesc pagina respectiva drept o carte de vizita. Acolo vezi daca studentul a trecut cu bine de examenele din sesiune, tot acolo afli daca si-a ales titlul de licenta (sau, dupa caz, daca poate intra in licenta), afli in ce local isi va petrece sambata seara sau, in general, pe unde umbla.

Imi dau seama ca inainte de facebook, a fost Hi5 care a facut la fel de multa valva (iar mai devreme de Hi5, stiu ca eu foloseam site-ul prieteni.ro; nici nu stiu daca mai exista si acum). Twitter-ul la noi nu prea a prins sau Netlog-ul.
Ce urmeaza dupa facebook? Eu vad ca ia avant site-ul LinkedIn (nu stiu ce e cu el, nu-l frecventez), dar altceva nu mai stiu…

duminică, 26 iunie 2011

Average is the New Exceptional

In cadrul unui eveniment organizat zilele trecute de catre AIESEC Iasi ne-a fost prezentat video-ul urmator. Incadrat in tema voluntariatului, el mi-a adus aminte de un citat "Toti oamenii de calitate din istoria lumii au fost modesti". (citat aproximativ din Tudor Arghezi)

Desi video-ul face referire la perioada facultatii, situatia poate fi generalizata la orice categorie de varsta. Dincolo de partea de amuzament a discursului, el prezinta un adevar general valabil: nu toti suntem exceptionali, iar cei care sunt cu adevarat genii prefera sa fie modesti si sa nu faca un titlul de glorie din acest lucru.
In cadrul unei colectivitati, intotdeauna se gaseste o persoana care vrea mereu sa fie lider, se gaseste mereu o persoana care mereu (sau de cele mai multe ori) este cea mai buna, dar si o persoana de statut mediu. Fiecare din ei isi are rostul si farmecul ei.
Piata locurilor de munca demonstreaza ca de multe ori, un student de nota 10 e poate mai putin calificat pentru unele domenii decat unul cu 7. Se intampla ca in cadrul unor discutii cel de nota 7 sa fie mai relaxat (pentru ca stie ca nu are ce pierde), pe cand cel de 10 este mai incrancenat sa nu-si piarda locul privilegiat si beneficiile aferente.
Ne ascundem in spatele unor statusuri si a unor etichete pe care noi insine ni le atribuim, insa cand reusim sa fim sinceri cu noi insine (asta daca reusim vreo data) uitam de motto-urile alea pompoase marca Einstein & co. si ajungem tot la Fergie, nu il mai avem ca model pe Platon, ci tot pe Kanye West...

Ne dorim mereu sa fim in frunte...dar oare meritam acest lucru? Ce e mai de dorit: sa fim primul si sa ne facem treaba prost sau sa fim la mijloc sa fim exceptionali in ceea ce facem?

joi, 23 iunie 2011

Bursa Locurilor de Munca


Azi a avut loc Bursa Locurilor de Munca, eveniment ce i-a adus la un loc pe studenti sau absolventi si pe angajatorii din mediul privat sau public din Iasi, sau asa cum spunea Irina Subredu pe oamenii mari si pe cei care vor deveni mari :D
In Sala Pasilor Pierduti a avut loc un targ in care diferite organizatii, firme sau institutii si-au amenajat standuri pentru a-i informa pe tinerii interesati de un post care sunt cerintele si asteptarilor lor, in calitate de angajatori.
In paralel cu acesta, au avut loc si 2 workshopuri pentru studentii de la Cuza. Primul dintre ele, la care am participat si eu, a avut loc de la ora 10, in Sala Ferdinand, si i-a adus in fata noastra pe: Ines Prodan (Centrul Comercial Felicia), Lacramioara Vernica (Consiliu Judetean Iasi), Nicu Scorus (Fundatia Nationala Pentru Dezvoltare Comunitara), Lacramioara Stratulat (Complexul Muzeal National Moldova) si Ovidiu Chitovanu (Front Page Communication). A fost o sansa pentru noi de a-i vedea pe oamenii care se ocupa de angajari in diferite domenii si de a afla de la ei ce vor de la noi in alea 5-10 minute stresante din timpul unui interviu.

In afara momentelor off-topic, in care o domnisoara dorea cu ardoare sa-si faca public evenimentul caritabil pe care il organiza sau cand un tanar era nedumerit de tabla aia groaznica ce acopera acum Palatul Culturii, am aflat (unele informatii in premiera, altele nu) ca o adresa de e-mail ca "ingererasul suparat" nu te-ar putea recomanda pentru un post de asistent, ca e important sa "traiesti" pe google pentru a te face vizibil in ochii angajatilor, ca e bine si nu prea sa te lauzi cu experienta ta in viata politica, ca Palatul Culturii accepta voluntari de la o orice Facultate, dar pentru a te angaja trebuie sa ai studii de specialitate si ca pentru a dovedi ca esti comunicativ trebuie sa stii sa spui un banc :P.

Cu ce-am ramas dupa aceasta zi: cu o groaza de informatii direct de la sursa legate de procesul de recrutare, cu speranta gasirii unui job bun macar pe baza activitatii de voluntariat pe care o desfasor pe durata facultatii, cu un teanc de flyere de la firme, cu un semn de carte marca CIPO...

miercuri, 22 iunie 2011

Care sunt specialistii cei mai importanti ai societatii?


(poveste preluata din cartea Augusto Cury - Parinti Straluciti, Profesori Fascinanti)
Într-o vreme nu prea îndepartata de a noastra, omenirea a devenit atât de haotica,ncât oamenii au facut un concurs. Voiau sa stie care era profesia cea mai importanta a societatii. Pe un stadion enorm, organizatorii evenimentului au construit un turn înalt, cu trepte de aur încrustate cu pietre pretioase. Turnul era superb. Au chemat presa mondiala, televiziunea, ziarele, revistele si radiourile,pentru a relata evenimentul. Lumea sta cu ochii atintiti asupra evenimentului. Pe stadion, oameni din toate clasele sociale se înghesuiau sa vada de aproape disputa. Regulile erau urmatoarele: fiecare profesie era reprezentata de un orator ilustru. Oratorul trebuia sa urce repede pe o treapta a turnului si sa tina un discurs elocvent si convingator asupra motivelor pentru care profesia sa era cea mai importanta din societatea moderna. Oratorul trebuia sa ramâna în turn, pâna la sfârsitul concursului. Jurizarea era mondiala, prin internet. Natiuni si firme mari patronau concursul. Categoria învingatoare urma sa primeasca prestigiu social, un premiu mare in bani si indemnizatii de la guvern.
O data stabilite regulile, a început concursul. Moderatorul concursului a strigat: Incepeti! Stiti cine a urcat mai întâi în turn? Educatorii? Nu! Reprezentantul clasei psihiatrilor.El s-a urcat în turn si a proclamat cu toata forta plamânilor sai: Societatile moderne vor deveni o fabrica de stres. Depresia si anxietatea sunt bolile secolului. Oamenii au pierdut bucuria existentei. Multi renunta sa mai traiasca. Industria antidepresivelor si a tranchilizantelor a devenit cea mai importanta din lume. Apoi oratorul a facut o pauza.
Publicul, stupefiat, asculta cu atentie argumentele sale uluitoare. Reprezentantul psihiatrilor a încheiat:Normal este sa ai probleme. Sa fii sanatos este ceva anormal. Ce ar fi omenirea fara psihiatri? Un azil de fiinte umane, cu o viata lipsita de calitati! Pentru ca traim într-o societate bolnava, declar ca,împreuna cu psihologii, suntem specialistii cei mai importanti ai societatii!
Pe stadion s-a instaurat tacerea. Multi dintre cei din asistenta se privira pe ei însisi si-si dadura seama ca nu erau veseli,erau stresati, dormeau prost, se trezeau obositi, aveau o minte agitata, dureri de cap. Mii de spectatori ramasera fara glas. Psihiatrii pareau imbatabili.
În continuare, moderatorul striga: Urmatorul! Stiti cine a urcat dupa aceea? Profesorii? Nu! Reprezentantul magistratilor - al judecatorilor. El a urcat pe o treapta mai înalta si, cu un gest îndraznet, a rostit vorbe care i-au cutremurat pe auditori: Ati vazut statisticele legate de violenta! Nu înceteaza sa creasca. Rapirile,atacurile si violenta în trafic umplu paginile ziarelor. Agresivitatea în scoli,maltratarile la adresa copiilor, discriminarea rasiala si sociala fac parte din viata de zi cu zi. Oamenii îsi iubesc drepturile si-si dispretuiesc îndatoririle. Auditorii clatinara capul, fiind de acord cu argumentele. Apoi, reprezentantul magistratilor urma într-un mod mai dur Traficul de droguri pune în miscare la fel de multi bani ca si petrolul. Nu avem cum sa distrugem crima organizata. Daca vreti siguranta, închideti-va în casele voastre, caci libertatea apartine criminalilor. Fara judecatori si procurori, societatea se cangreneaza. De aceea, declar ca,sprijiniti de procurori si de aparatul politienesc, reprezentam clasa cea mai importanta a societatii.
Toti au înghitit în sec, auzind aceste cuvinte. Ele tulburau auditoriu si ardeau sufletul. Dar pareau incontestabile. Alt moment de tacere, acum si mai prelungit.In continuare, moderatorul, deja acoperit de o transpiratie rece, spuse: Urmatorul! Un alt reprezentat, mai îndraznet a urcat pe o treapta mai înalta a turnului. Stiti cine a fost de data aceasta? Educatorii? Nu! A fost reprezentantul fortelor armate. El si-a început discursul cu o voce vibranta si fara ezitare: Oamenii dispretuiesc valoarea vietii. Se ucid între ei pentru te miri ce. Terorismul elimina mii de oameni. Razboiul comercial ucide milioane de oameni prin înfometare. Specia umana s-a farâmitat. Natiunile se respecta doar pentru economiile si armele pe care le detin. Cine doreste pacea, trebuie sa se pregateasca de razboi. Puterea economica si militara si nu dialogul -sunt factorii de echilibru, într-o lume alienata.
Vorbele sale i-au socat pe auditori, dar nu puteau fi puse la îndoiala. Apoi, el a încheiat: Fara fortele armate, n-ar exista siguranta. Somnul ar fi un cosmar. De aceea, fie acceptati, fie nu, declar ca oamenii fortelor armate sunt nu numai categoria profesionala cea mai importanta, dar si cea mai puternica. Sufletele auditorilor au înghetat.Toti au ramas stupefiati.
Argumentele celor trei oratori erau extrem de puternice. Societatea se transformase într-un haos. Oamenii din toata lumea erau perplecsi si nu stiau ce atitudine sa ia: daca sa aclame un orator sau sa plânga din cauza crizei în care se afla specia umana, care nu si-a onorat capacitatea de a gândi. Nimeni n-a mai îndraznit sa urce în turn. Cu cine vor vota?
Când toti credeau ca disputa se încheiase, se auzi o discutie la baza turnului. Despre cine era vorba? De data aceasta erau profesorii. Era un grup de învatatori , de profesori, din învatamântul gimnazial, liceal si universitar. Stateau sprijiniti de turn si dialogau cu un grup de parinti. Nimeni nu stia ce faceau. Camerele de televiziune s-au fixat pe ei si au proiectat imaginea lor pe un ecran mare. Moderatorul striga ca unul dintre ei sa urce pe turn. Ei refuzara. Moderatorul îi provoca:"Totdeauna exista lasi într-o disputa. Pe stadion s-au auzit râsete. Au facut glume pe seama profesorilor si parintilor. Pe când toti gândeau ca erau slabi, profesorii, stimulati de parinti, au început sa dezbata ideile prezentate, ramânând în acelasi loc.
Toti îsi faceau simtita prezenta. Unul dintre profesori, privind în sus, îi spuse reprezentantului psihiatrilor: Noi nu vrem sa fim mai importanti decât dumneavoastra. Vrem doar sa avem conditii pentru a educa emotia elevilor nostri, sa formam tineri liberi si fericiti, pentru ca ei sa nu se îmbolnaveasca si sa trebuiasca sa fie tratati de dumneavoastra. Reprezentantul psihiatrilor primi, astfel, o lovitura.
Apoi, un alt profesor, care se afla în partea dreapta a turnului, privi spre reprezentantul magistratilor si-i spuse: Niciodata n-am avut pretentia de a fi mai importanti decât judecatorii. Dorim doar sa avem conditii pentru a cultiva inteligenta tinerilor nostri, facându-i sa iubeasca arta de a gândi si sa învete importanta drepturilor si îndatoririlor omului. In felul acesta, speram ca niciodata nu se vor aseza pe banca acuzatilor. Reprezentantul magistratilor tremura în turn.
O profesoara din partea stânga a turnului, îl privi pe reprezentantul fortelor armate si vorbi într-o maniera poetica: Profesorii n-au dorit sa fie mai importanti decat membrii fortelor armate. Dorim doar sa fim importanti în inima copiilor nostri Dorinta noastra este sa-i facem sa înteleaga ca fiecare fiinta umana nu este doar un numar din multime, ci o fiinta de neînlocuit, un actor unic în teatrul existentei .Profesoara a facut o pauza si a completat: In felul acesta, ei se vor îndragosti de viata si, când vor detine controlul în societate, nu vor face niciodata razboaie - fie razboaie fizice, care produc varsare de sânge, fie comerciale, care îi lipsesc de pâine pe multi oameni. Noi consideram ca, pentru a-si rezolva conflictele, cei slabi folosesc forta, însa cei puternici folosesc dialogul. De asemenea, consideram ca viata este capodopera lui Dumnezeu un spectacol ce nu trebuie întrerupt niciodata de violenta umana. Parintii jubilara de bucurie, la auzul acestor cuvinte. Reprezentantul sistemului juridic aproape cazu din turn.
Nu se auzea nici o soapta în rândurile asistentei. Lumea ramase perplexa.Oamenii nu-si imaginau ca simplii profesori, care traiau în mica lume a salilor de clasa, erau atât de întelepti. Discursul profesorilor îi clatina pe liderii evenimentului. Vazând ca succesul disputei era amenintat,
moderatorul spuse cu aroganta: Visatori! Dumneavoastra traiti în afara realitatii! Un profesor mai îndraznet spuse plin de sensibilitate: Daca încetam sa visam, murim! Simtindu-se atins, organizatorul evenimentului lua microfonul si merse mai departe, în intentia sa de a-i rani pe profesori: Cui îi pasa de profesori, în zilele noastre? Comparati-va cu celelalte profesii. Dumneavoastra nu luati parte la reuniunile politice mai importante. Presa rareori publica stiri despre profesori. Societatii putin îi pasa de scoala. Uitati-va la salariul pe care-l primiti la sfârsitul lunii! O profesoara îl privi si-i spuse cu siguranta: Noi nu muncim doar pentru salariu, ci pentru dragostea copiilor vostri si a tuturor tinerilor din lume. Infuriat, cel care conducea evenimentul striga: Profesia dumneavoastra va fi desfiintata, în societatile moderne. Va înlocuiesc calculatoarele! Nu sunteti demni sa va aflati în aceasta disputa!
Asistenta, manipulata, trecu de partea cealalta.
Cu totii i-au condamnat pe profesori. Au ridicat în slavi educatia virtuala. Au strigat în cor: Calculatoare! Calculatoare si Gata cu profesorii! Stadionul intra în delir, repetând aceste cuvinte. Profesorii nu fusesera niciodata atât de umiliti. Loviti de ce auzeau, au hotarât sa abandoneze turnul.
Stiti ce s-a întâmplat?Turnul s-a prabusit. Nimeni nu-si închipuia, dar profesorii si parintii erau cei care sustineau turnul. Scena a fost socanta. Oratorii au fost spitalizati. Profesorii au luat atunci alta atitudine inimaginabila: au abandonat, pentru prima oara, salile de clasa Conducerea sistemului de învatamant a încercat sa-i înlocuiasca cu calculatoare,dând câte un calculator fiecarui elev. Au folosit cele mai bune tehnici multimedia.
Stiti ce s-a întâmplat? Societatea s-a prabusit. Nedreptatile si suferinta sufleteasca au sporit si mai mult. Durerea si lacrimile s-au intensificat. Inchisoarea depresiei, a fricii si a anxietatii a atins mare parte din populatie. Violenta si crimele s-au înmultit. Convietuirea umana - care si asa era dificila - a devenit de nesuportat. Specia umana gemu de durere. Exista riscul de a nu supravietui Inspaimântati, toti au înteles ca nici un calculator nu reusea sa predea întelepciunea, solidaritatea si dragostea de viata. Publicul nu se gândise niciodata ca profesorii stateau la temelia profesiilor si a tot ce este mai lucid si mai inteligent în noi.
Au descoperit ca putina lumina care intra în societate venea din inima profesorilor si a parintilor care-si educau copiii, depasind multe greutati. Toti au întles ca societatea traia o noapte lunga si tulbure. Stiinta, politica si banii nu reuseau s-o depaseasca Si-au dat seama ca speranta unui rasarit frumos sta pe umerii fiecarui tata a fiecarei mame si a fiecarui profesor, si nu pe umerii psihiatrilor, judecatorilor, militarilor, presei. Nu conteaza daca parintii locuiesc într-un palat, sau într-o zona saraca si daca profesorii predau într-o scoala somptuoasa sau mizera - ei sunt speranta lumii. In aceasta situatie, politicienii, reprezentantii celorlalte categorii profesionale si patronii au facut o sedinta cu profesorii din fiecare oras, al fiecarei natiuni.
Au recunoscut ca înfaptuisera o crima împotriva educatiei. Au cerut scuze si i-au rugat sa nu le abandoneze copiii. Apoi, au facut o promisiune importanta. Au afirmat ca jumatate din bugetul pe care-l cheltuiau cu armele, cu aparatul politienesc si cu industria tranchilizantelor si a antidepresivelor va fi investit în educatie. Au promis sa reabiliteze demnitatea profesorilor si sa ofere conditii ca fiecare copil de pe Terra sa fie hranit cu alimente pentru a sustine corpul si cu cunoastere pentru suflet. Nici unul nu avea sa mai ramâna fara carte.
Profesorii au plâns. Au ramas miscati de o asemenea promisiune De secole asteptau ca societatea sa se trezeasca si sa vada drama educatiei.Din nefericire, societatea s-a trezit abia când mizeria sociala a atins nivele insuportabile. Dar, cum întotdeauna au lucrat ca eroi anonimi si întotdeauna au iubit fiecare copil, fiecare adolescent si fiecare tânar, profesorii au hotarât sa se întoarca în sala de clasa si sa-l învete pe fiecare elev sa navigheze în apele emotiei.
Pentru prima oara, societatea a pus educatia în centrul atentiei. Lumina a început sa straluceasca, dupa o furtuna îndelungata Dupa zece ani, au aparut rezultatele si, douazeci de ani dupa aceea, toti au ramas cu gura cascata.Tinerii nu mai renuntau la viata Nu mai existau sinucideri. Folosirea drogurilor a disparut. Aproape nu se auzea vorbind de tulburari psihice si de violenta Iar discriminarea? Ce mai era si asta? Nimeni nu-si mai amintea de asa ceva. Albii îi îmbratisau cu afectiune pe negri. Copiii evrei dormeau în casele copiilor palestinieni. Teama s-a dizolvat, terorismul a disparut, iubirea a triumfat.închisorile au devenit muzee. Politistii au devenit poeti. Cabinetele de psihiatrie s-au golit. Psihiatrii au devenit scriitori. Judecatorii au devenit muzicieni.Procurorii au devenit filozofi. Iar generalii? Au descoperit parfumul florilor, au învatat sa-si murdareasca mâinile în gradini,ca sa le cultive.
Si ce era cu ziarele si televiziunile din lume? Ce stiri publicau, ce vindeau? Au încetat sa vânda necazuri si lacrimi umane. Vindeau vise, anuntau speranta.
Oare când va deveni realitate aceasta poveste? Daca toti am visa acest vis,într-o zi el va înceta sa mai fie doar un vis.

duminică, 19 iunie 2011

Ziua absolventului, la UAIC


Sfarsitul de an universitar anunta pentru multi dintre studenti (adica pentru cei din anii terminali) curs festiv, banchet si sustinerea licentei.
Pentru ei, pentru absolventi, universitatile ieseni au organizat sambata, 18 iunie 2011, Ziua absolventului.
Pentru noi, studentii de la Cuza, programul a inceput in jurul orei 18, cand studentii s-au adunat in locurile de intalnire anuntate anterior. Festivitatea a inceput in mod oficial prin cuvantarea dl Rector, Vasile Isan, dupa care s-a pornit in mars din Copou pana pe Bulevardul Stefan Cel Mare. Ca la orice festivitate de acest gen, multimea s-a oprit in fata Mitropoliei unde a avut loc o rugaciune de multumire si binecuvantare, iar finalul a fost in fata Palatului Culturii unde s-a cantat in premiera imnul absolventului, a fost un spectacol organizat de Universitatea de Arte "George Enescu" si in final (mult mediatizatul) concertul Directia 5.

Dincolo de formalismul evenimentului, a fost o actiune de solidaritate a studentilor, iar cei mai emotionati dintre ei au fost, evident, absolventii. Daca te aflai cumva in calea marsului, era inevitabil sa nu fii marcat de sutele de studenti, dar si de cei cativa profesorii care s-au lasat dusi de val, care scandau numele facultatii lor si care fluturau steaguri si pancarde... ma ceva ca la o actiune de protest :D
Pentru noi, studentii, actiunile de genul acesta ne fac mai constienti de amploarea pe care o ia viata studenteasca in momentul in care ne adunam cei de la Cuza, de la Agronomie, de la Medicina, de la Enescu si Universitatea Tehnica. Politicul s-a facut prezent si la acest eveniment, prin prezenta primarului, Gh. Nichita, insa studentii au fost cam saraci in a aplauda (in semn de multire) municipalitarii (oare de ce?! :P)

Desi nu sunt absolventa, am fost la Mars si am asistat putin si la concertul celor de la Directia 5. Asa ca va las mai jos, o melodie pe care au cantat-o aseara (si care mi-a placut enorm):

miercuri, 15 iunie 2011

context social


Uitandu-ma pe site-urile care publica citate pe diferite teme, l-am gasit pe urmatorul care mi-a atras atentia: Într-o luptă dintre tine şi lume, trebuie să pariezi pe lume. (Franz Kafka)

Desi, la inceput putin contrariata de lipsa de optimism a citatului, pe parcurs mi-am dat seama ca e foarte adevarat.
De cate ori nu vi s-a intamplat sa investiti in anumite lucruri, dar sa pierdeti pentru ca lumea a hotarat asta; sa-ti fie recunoscuta investia, dar cand vine vorba de decizia finala, ea sa fie in defavoarea ta?!
Cand e vorba doar de noi e simplu: stim ca vom avea in functie de ceea ce facem. Dar cand vine vorba de ceilalti e diferit. Oamenii nu pot fi obiectivi si din acest motiv pariezi pe lume pt ca ei sunt mai multi si ei au puterea.
Corect? Nu! Real? Da!
E un fapt care te duce conduce, la un moment dat, la delasare si abandon. Entuziasmul se transforma in ezitare, iar curajul de a actiona se pierde treptat.
Renunti sau incerci altceva, altceva care te va provoca prin noutatea sa si te va "tine in priza" pana la primul insucces... si apoi, povestea se va repeta :D

duminică, 12 iunie 2011

despre prieteni...

Cine a spus ca liceul este perioada cea mai importanta din dezvoltarea unui tanar, s-a inselat amarnic...sau nu ne-a cunoscut niciodata pe noi, cei din fostul 8D al Liceului "Dimitrie Cantemir" din Iasi.

In aceasta dupa-amiaza am iesit la un suc cu o parte din cei care in urma cu 6 ani absolveam gimnaziul.
Dupa clasicele pupaturi si "Vai, da' ce te-ai mai schimbat!" am inceput sa depanam amintiri si sa ne laudam care mai de care cu facultatile pe la care am mai ajuns si cu ce mai facem in general.
Mi-am dat seama ca in ciuda schimbarilor fizice pe care cu totii le-am remarcat, am ramas aceeasi copii nebuni si aceeasi gasca faina ca acum 6 ani. Presati de problemele cotidiene, ne facem cu greu timp si pentru noi, insa acum cand am reusit sa ne strangem cu totii la o masa tare greu ne mai dadeam dusi fiecare pe la casele lor.
Brusc am inceput sa caut profilele tuturor pe facebook, sa ma uit prin pozele lor si sa imi amintesc in ce relatii eram cu fiecare in parte. Cu o parte din ei am rupt legatura atunci, cu altii m-am mai vazut intamplator si in ultimii ani, insa cu totii ne-am fi dorit sa mai fim ca atunci, sa apucam sa ne vedem zilnic (ca si atunci) si sa facem tampeniile pe car ele faceam atunci.
Mi-am dat seama ca Iasi-ul asta e mult mai mic decat imi imaginam si ca am prieteni comuni cu multi din fostii colegi (majoritatea fiind acum colegi la facultate).

Revenind la ideea primului alineat...Da, noi colegii din gimnaziu am fost o gasca super-unita si, cum multi dintre noi am recunoscut, nu am mai avut parte de astfel de prieteni nici macar in liceu.
A ramas totusi promisiunea unui gratar impreuna in aceasta vara si propunerea unei petreceri cu muzica pe care o ascultam atunci...
Pentru ca in noi, cei de azi, a ramas o parte din noi, cei de atunci

joi, 9 iunie 2011

puterea unei virgule


(din ciclul mesajelor care circula pe email si subliniaza diferentele de gen, eu l-am primit pe urmatorul):

In cadrul unui experiment, un grup de 50 de oameni, format in mod egal din femei si barbati, a primit un text si insarcinarea de a pune in cadrul acelui text o virgula.

Textul era:
"Daca barbatul ar sti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe."

Toate femeile au pus virgula dupa cuvantul "femeia".
Toti barbatii au pus virgula dupa cuvantul "are".

luni, 6 iunie 2011

noi si despre noi


Conform Psihologiei Sociale, auto-prezentarea desemneaza controlul pe care individul il exercita asupra informatiei pe care o prezinta audientei referitor la propia persoana. Acest cotrol poate fi facut in mod intentionat sau nu, este adecvat la o situatie anume si nu contravine regulilor morale.

Este evident ca fiecare dintre noi doreste sa creeze in ochii celorlalti o imagine cat mai pozitiva (cu atat mai mult cand vorbim despre o "prima impresie"). Situatiile de interviu sunt cele mai interesante. Ganditi-va de cate ori nu vi s-a intamplat sa va minunati de cineva din jurul vostru care avea un CV indesat de diplome, dar care poate avea competente mediocre. Sau sa se prezinte cineva aranjat la patru ace si cand sa deschida gura, sa va minunati de cate prostii poate debita.
O prietena imi spunea odata (si ii dau dreptate) ca "ce ai in cap nu-ti poate lua nimeni". La ce bun ca ne prezentam o imagine exagerata, daca in urma noastra nu raman fapte concrete. Sau daca avem capacitatea de a face multe lucruri si nu vrem sa le facem...
Eu am apreciat intotdeauna la o persoana potentialul si dorinta de a invata, nu imaginea pe care ei o afiseaza. De cele mai multe ori imi fac o impresie gresita despre oameni atunci cand ii cunosc pentru prima data, asa ca m-am invatat sa am rabdare sa ii cunosc mai bine :Pasta nu ma impiedica sa gresesc si mai tarziu...dar macar am incercat.

In relatiile de prietenie sau in familie, problema auto-prezentarii capata alte accente. Aici, auto-prezentarea trebuie sa fie dublata de incredere. Chiar daca in cuplu la inceput e util putin mister, putina noutate, in timp, uiti de ele si important e sa devii sincer.

Cred ca dincolo de ceea ce afisam catre ceilalti, e important sa fim constineti noi de noi insine si de noi in comparatie cu ceilalti.

joi, 2 iunie 2011

Se intampla si asa

Banuiesc ca ati vazut toti la TV stirea care o arata pe Alina care prin ajutorul chirurgiei a devenit Alin. Fenomenul, desi impotriva firii, nu il critic, ci un alt lucru pe care-l l-am aflat din stire.
Transexualitatea este considerata a fi o boala si, in consecinta, operatii de schimbare de sex sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate...
Pai, si cu bolnavii de cancer, de inima sau alte boli care cauzeaza decesul ce facem??? Nu ar fi normal ca acesti bani sa fie acordati bolnavilor in functie de gravitatea bolii??? Mai ieri medicii de familie amenintau ca fac greva, ca nu mai dau retele si trimiteri din cauza problemelor contractuale cu CNAS, dar sunt bani sa se deconteze operatii de schimbare de sex.
Nu am o problema cu aceasta minoritate sexuala, insa mi se pare absurd cum sunt gestionate astfel de probleme.