duminică, 29 aprilie 2012

cum ne bucuram de fericire

 Cu siguranta, destinul a pus deoparte si pentru tine fericire. Trebuie doar sa ai rabdare sa o intalnesti, sa o descoperi si apoi sa te bucuri de ea.

Asta am citit eu zilele trecute pe wall-ul de facebook al unei colege... si m-a cam pus pe ganduri, in special ultima parte.
Da, stim ca exista loc de bine pt toata lumea si ca, in momentul oportun, fericirea apare pt fiecare dintre noi. Mai stim si ca “rabdarea e o virture”, nu?!
Uneori poate trecem pe langa lucrurile frumoase din viata noastra pt ca ne-am fi asteptat ca ele sa aiba o alta forma, o alta culoare sau sa imbrace alte haine – din acest motiv, trebuie sa stim sa descoperim fericirea. Dar sa ne bucuram de ea? Si mai ales cu rabdare?

Spuneam ca m-a pus pe ganduri acest citat si, dupa ce l-am “rumegat” putin, mi-am dat seama ca e adevarat. Intalnim fericirea, ne bucuram de ea, insa stim sa luam putin cate putin din ea? Sau luam totul dintr-o inghititura si apoi revenim la ce eram inainte?
E adevarat ca fericirea e o stare de moment, dar cred ca depinde de noi sa stim sa o fructificam pe termen lung. Depinde de oamenii care sunt in jurul nostru si pe care ii facem partasi la bucuria noastra sau de oamenii pe care pe care ii ajutam noi sa fie fericiti.

Poate ca e departe acest exemplu, dar mi s-a intamplat zilele astea sa trebuiasca sa o ajut o colega pt un proiect. Si o alta colega (sa-i spunem Georgica) m-a intrebat, pe un ton destul de plictisit de viata, daca mie imi iese ceva din treaba asta. Cred ca m-a considerat nebuna cand i-am zis ca nu... Pentru mine, aceea era o experienta de invatare (asociata unei stari de fericire) de care Georgica nu a putut avea parte si probabil nici nu va avea pt ca ea are o viziune diferita asupra fericirii si a lucrurilor care ne fac sa fim multumiti de noi. Poate sa aiba ea oricata rabdare se poate avea, insa nu cred ca ar fi fost fericita in locul meu.

Si chiar daca nu avem intotdeauna parte de fericire, e clar ca si din lucrurile mai putin placute avem ce invata!

Asa ca, pentru a fi fericiti cred ca, inainte de a avea rabdare sa fericirea,  trebuie sa stim cum arata fericirea pt noi.

sursa foto

vineri, 20 aprilie 2012

despre rautate


Azi, fiind zi de sarbatoare, m-am gandit sa scriu ceva despre… rautate (spun imediat si de la ce mi-a venit ideea aceasta).

Cred ca fiecare varsta are rautatile ei. Cand suntem mici, suntem rautaciosi cu ceilalti copii pt ca nu vrem sa impartim cu ei jucariile sau dulciurile pe care le avem. Intrati la scoala si, cumva odata cu adolescenta, incep rautatile in ceea ce priveste includerea in grupul de prieteni, invidia in ceea ce priveste reusita scolara si chiar relatia de cuplu. Ne maturizam (mai mult sau mai putin, mai devreme sau mai tarziu) si incepe invidia (mana in mana cu rautatea) pt locul de munca sau functia pe care o detinem, pt familie sau pt copii.

Si vine varsta a treia... aici unde vroiam eu sa ajung. Am vazut ieri, in autobuz, un cuplu care se apropiau de varsta a treia si care statea pe acele scaune mai joase care sunt pt pensionari, femei gravide sau bolnavi (eu m-am asezat pe scaunele inalte din fata lor). In conditiile in care autobuzul nu era chiar foarte plin, cei doi puteau sta si acolo. Doar ca, la un moment dat, a urcat in autobuz o doamna care era abia operata si care nu se putea aseza pe celelalte scaune care erau mai inaile (ci doar pe acestea joase ar fi putut sta). Dar cum erau toate ocupate a preferat sa stea in picioare.
Pe noi, cei tineri, ne-au invatat parintii ca atunci cand vedem o persoana bolnava sa ii dam scaunul, asa-i? Dar pe cei mai in varsta nu i-a invatat nimeni asta?
Desi doamna care statea pe scaun a vazut-o pe femeia abia operata (fara sa vreau am auzit cand a remarcat-o si i-a spus sotului “vezi ca este in spate o femeie operata”), dar nu s-a ridicat sa o intrebe daca nu vrea sa ia loc.
Si acum, vine eu si zic: la varsta a treia cred ca oamenii sunt multumiti cand vad in jurul lor oameni bolnavi si nu toti stiu sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu sunt in locul lor. Poate din rautate, unii stiu ca li se cuvine (oarecum) sa ocupe acele locuri in autobuz, dar cand vad un om mai bolnav decat ei nu sunt in stare sa le dea locul.

later edit: din aceeasi categorie a diferentei dintre generatii, trebuie sa povestesc cum azi, in tramvai, era in fata mea un pusti de vreo 6-7 ani care ii spune bunicului sau: "Pitic, pitic..." si o gagica mai micuta (3-4 ani) care, auzind radioul de la vatman ii face concurenta solistului de la Voltaj cantand "Da vina pe..." :))

joi, 19 aprilie 2012

workaholic


In ultima perioada mi-am dat seama ca sunt workaholic. Defapt, cred ca dintotdeauna am fost, doar ca nu am constientizat.
Ma bucur ca, desi zilele astea le-am avut super-pline (in ideea de a-mi duce la capat niste proiecte), am reusit totusi sa-mi pun putina ordine in programul pentru saptamanile viitoare.

Ma gandeam ca intotdeauna mi-a placut sa muncesc pe rupte pentru a-mi duce sarcinile la bun sfarsit la timp; asa puteam la final sa ma bucur de rezultate. Stiu ca pentru multi e un ritm destul de incomod, ca nu multi ii inteleg necesitatea sau ca nu vor sa tina pasul cu el.
Intotdeauna mi-a placut sa stiu de unde plec si unde trebuie sa ajung. Asa, am reusit sa imi fac intotdeauna un program si, macar in ceea ce tine de mine, sa-l si respect. Urasc ideea aia cu "lasa ca vedem noi pe parcurs" (eu nu pot functiona asa).
Asta e filosofia mea de viata (apropo: se spune “filoSofie”, nu “filoZofie”; asa cum se numeste dealtfel si Facultatea). Prefer sa lucrez la inceput, in tihna sau cand sunt odihnita, decat sa las pe ultima suta de metri cand e stresul mai mare si cand nu mai sunt la fel de rationala. Din acest motiv urasc persoanele care nu isi respecta deadline-urile (mai ales cand e vorba de lucru in echipa). Si tot din acest motiv, eu sunt colega stresanta care trimite remindere la colegi pt a le aminti ca trebuie sa isi termine lucrul pt cate un proiect de echipa :)

Da' mie imi place sa lucrez asa, sa stiu mereu ca 1 si cu 1 fac 2, ca un automobil care pleaca din punctul A sigur va ajunge in punctul B si ca, in fond, eu pe mine ma voi putea ajuta in permanenta (pt ca in ceea ce ii priveste pe ceilalti, e discutabil).

luni, 16 aprilie 2012

proiect nou

Imi place cand incep proiecte noi. Am entuziasmul acela al unui copil care intra in clasa 1, al unui adolescent care se pregateste de prima intalnire sau al unui adult in prima lui zi de munca. Imi place sa incep lucruri noi pentru ca asa invat chestii noi.

De curand, a trebuit sa ma apuc sa lucrez pentru un proiect la facultate sa realizez o identitate on-line pentru o companie, un proiect... sau ceva ce ne place noua. Am stat, m-am gandit si am ales Revista E-chim, o revista care se publica in cadrul Colegiului Tehnic de Electronica si Telecomunicatii, Iasi, o revista de care sunt afectiv legata.
Din cauza asta, aceste zile, am stat si m-am chinuit, m-am luptat cu netul si mi-am omorat cativa neuroni si... am invis. Mi-am realizat tema si imi place ce a iesit.

Asa ca, va astept cu like-uri, coment-uri, pareri si sugestii si pe site, blog, contul de facebook sau cel de twitter.

Zi faina!

sâmbătă, 14 aprilie 2012

urare


BUCURIA vine din lucruri marunte, LINISTEA vine din suflet, iar CALDURA vine din inimile noastre.
Sarbatori senine si multa pace in suflet!

luni, 9 aprilie 2012

(Arta de) A fi psiholog

Intrand dimineata pe maria sa, Facebook-ul, am gasit pe wall-ul unei prietene articolul de mai jos. Textul, desi putin cam prea plin de metafore pentru gustul meu si poate pe alocuri continand unele exagerari, merita totusi citit.

Arta de a fi psiholog nu se invata, ci se traieste si se experimenteaza, deoarece nu exista un complex de canoane care sa-ti dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferentiale ale vietii sufletesti. Nu esti un psiholog bun daca tu insuti nu esti un subiect de studiat, daca materialul psihic nu ofera zilnic o complexitate si un inedit, care sa excite curiozitatea ta continua. Nu te poti initia in misterul altuia daca tu insuti n-ai un mister in care sa te initiezi
Pentru a citi textul in intregime, vezi aici.

Si, evident, m-am gandit la mine si la ce pot, ce ma simt capabila sau, pur si simplu, ce m-ar defini ca psiholog. Cred ca cel mai mult abilitatea de a asculta, calmul si diplomatia. Nu pot fi prea empatica si asa stiu ca nu sunt facuta pentru a fi terapeut. Faptul ca sunt organizata e un extraordinar atuu pentru domeniul organizational, curiozitatea si poate riguriozitatea - pentru cercetare, rabdarea - pentru consiliere.
E bine de stiut ce face un psiholog pentru a nu avea anumite expectante de la el pe care el, din cauza profesiei pe care o are, sa nu ti le poata indeplini. Psihologul:
  • NU da sfaturi si nu iti rezolva problemele
  • nu prescrie retete
  • nu lucreaza cu nebuni (sau cel putin nu cu cei declarati :P)
  • insa, el TE AJUTA sa iti rezolvi problemele, sa gasesti solutia
  • te ghideaza
  • te asculta
E adevarat ca vedem frecvent pe la TV cate un psiholog care vorbesti in emisiuni pe diferite teme, insa nu toti psihologii sunt Super Nanny, dr. Cristian Andrei sau Mirela Zivari (sau cel putin aceste nume le asociam eu cu meseria de psiholog, stiindu-le de la TV inainte de a ma inscrie la facultate).

Pentru a fi un bun psiholog este nevoie si de o buna pregatire, asa ca e bine sa alegi in cunostiinta de cauza Facultatea la care te inscrii, avand in vedere traditia lor in acest domeniu, dar poate si orientarea pe care in fiecare centru.

luni, 2 aprilie 2012

un fel de cromoterapie


Imi plac unghiile rosii, imi place rujul rosu, imi plac rochiile rosii si imi plac bijuteriile rosii. Imi place culoarea rosie pentru ca, inevitabil, capteaza atentia.
Am citit ceva ca m-a amuzat in legatura cu aceasta culoare folosita de-alungul istoriei sau cu diferite asocieri pe car ele facem acestei culor.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui, prezinta, din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si acesta din urma, in functie de nuanta sa, deschisa sau inchisa.
V. Kandinsky considera rosul deschis, exploziv, centrifug, ca fiind diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea aidoma soarelui, cu o putere uriasa si de neinvins.
Rosul inchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat, el inseamna moarte.
Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, a bogatiei, a erosului liber si triumfator.
Ambivalenta din care provine toata puterea de fascinatie a culorii rosii poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane: actiunea si pasiunea, eliberarea si asuprirea. In Extremul Orient, rosul evoca in general caldura, intensitatea, actiunea si pasiunea. Rosul este culoarea tendintei expansive, rajas.
Intruchipare a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta razboinica.
In Japonia, culorea rosie este purtata aproape exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.
Mai ales in cazul temperamentelor sanguine, colerice sau hipertensionate este recomandat sa se utilizeze (dupa cum am prezentat in articolele anterioare) in mod gradat si in doze reduse.
Efectele fiziologice ale culorii rosii: creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.
Efecte psihologice: culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.
Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:
- anemie,
- bronsita,
- guturai,
- debilitate fizica (slabiciune),
- depresie psihica,
- dureri reumatismale,
- gripa,
- guturai,
- idiotenie, imbecilitate,
- moleseala, lancezeala,
- oboseala,
- paralizie, paralizie infantila,
- raceala,
- tuberculoza,
- tulburari respiratorii.

Contraindicatii:
- stari inflamatorii,
- tulburari emotionale.
Sursa info