duminică, 6 mai 2018

Se aude ceva!


Deschid geamul si imi amintesc ca este tot luna februarie – maine este ziua mamei.
“Se aude ceva!”
Mama este cu mine in camera. Ne uitam una la alta si iesim pe balcon. De acolo se aude.
Vedem ceva mic, verde si speriat. Este un perus. Este prea frig pentru el pentru a mai zbura, iar el este prea mic pentru a putea face mai multa galagie.
Putem sa il ignoram, dar parca nu ne lasa inima. Asa ca punem mana pe el si il luam in casa. Ne imprietenim cu el, il incalzim in hainele noastre, iar el incepe sa isi cunoasca teritoriul.
Incercam sa ii identificam stapanul, punem anunturile pe la scarile vecine, dar nimeni nu il revendica. Asa ca… il pastram in familie.

Au trecut cativa ani de cand “Papi” a intrat in familia noastra. In acel an, el a fost cel mai frumos cadou pe care mama l-a putut primi.
Ea a fost cea care a avut ambitia sa-l faca sa spuna “miau…”. Pe ea o pupa si tipa la ea agitat atunci cand o recunoastea ca a intrat in casa. In parul ei umed, de dupa dus, se juca si impreuna cu ea batea tastele de la laptop, in speranta de a invata sa scrie.
Si tot din mainile ei a plecat in ultimul zbor.
Papi a ramas un membru al familiei noastre, doar ca este… mai special.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu